Autentifică-te

Login

Ai uitat parola?


Camioane Scania alimentate cu Hidrogen

Camioane Scania alimentate cu Hidrogen

Angrosistul norvegian ASKO pune în circulaţie camioane electrice Scania cu pile de combustie alimentate cu hidrogen

ASKO şi Scania sărbătoresc începutul exploatării a patru camioane cu propulsie electrică, alimentate cu hidrogen şi a staţiei de hidrogen a ASKO, din Trondheim, Norvegia.

Nu există o soluţie universală cu privire la tehnologia de electrificare a vehiculelor comerciale de transport greu. Una dintre soluțiile tehnologice pe care le utlizează Scania pentru clientul său ASKO este aceea a dotării camioanelor electrice cu pile de combustie alimentate cu hidrogen. Această aventură trece acum în etapa următoare, cele patru camioane fiind puse în exploatare într-un proiect pilot care este printre primele de acest tip. Proiectul pilot va fi baza de pornire pentru ca ambele companii să înveţe şi să se dezvolte.

„Scania continuă să lucreze cu tehnologie de ultimă generaţie, pentru a susţine trecerea la transportul fără combustibili fosili. Alături de noi în acest efort susţinut se află câţiva dintre cei mai progresişti parteneri, precum ASKO, scopul fiind dezvoltarea alături de clienţi”, spune Karin Rådström, Şef de Vânzări şi Marketing la Scania.

Scania urmează aceeaşi foaie de parcurs cu privire la electrificare, ca şi în cazul tehnologiei motoarelor cu combustie internă; o abordare multiplă, cu gamă largă de soluţii. Compania a cercetat şi a dezvoltat diverse tehnologii hibrid-electrice cu biocombustibil, precum şi vehicule complet electrice. Autobuzul Scania cu baterie electrică a fost lansat in 2019, dar au fost puse în circulaţie şi vehicule electrice care pot fi încărcate pe şosele electrificate sau cu ajutorul pilelor de combustibil alimentate cu hidrogen, aşa cum este cazul ASKO.

„Hidrogenul este o opţiune interesantă pentru transportul rutier electrificat şi testele anterioare arată că tehnologia funcţionează bine şi în zone cu clima mai rece. Vom continua să urmărim îndeaproape performanţa acestor camioane. De asemenea, vreau să laud ASKO pentru că a făcut paşi îndrăzneţi şi şi-a asigurat sursele de alimentare cu hidrogen din resurse regenerabile, creându-şi în acelaşi timp şi infrastructura de alimentare. Compania este un jucător care acţionează cu adevărat pentru a grăbi trecerea către transportul sustenabil,” spune Rådström.

Ca întotdeauna, munca depusă de Scania se bazează pe o schemă modulară. La cele patru camioane folosite de ASKO în cadrul activităţii sale, motorul cu combustie internă este înlocuit cu un echipament electric, alimentat cu electricitate provenită de la celulele de combustibil alimentate cu hidrogen şi cu baterii reîncărcabile. Restul grupului motopropulsor este compus din aceleaşi componente standard folosite pentru camioanele şi autobuzele hibrid pe care Scania le livrează deja.

Informaţii cu privire la camion:
• Greutatea brută a vehiculului: 26+1 tone
• Configuraţie: 6x2*4
• Sistem de propulsie: 290 kW echipament electric /210 kW putere continuă, transmisie cu 2 trepte de viteze, 2200 Nm cuplu maxim
• Capacitatea bateriei instalate: 56 kWh Li-ion
• Încărcător la bord: 22 kW AC cu interfaţă de încărcare CCS
• Celula de combustibil: 90 kW PEFC, livrată de o terţă parte
• Cantitatea de hidrogen stocată: 33 kg @350 bar
• Autonomia estimată: 400-500 km

Compară